INTERVIU Cătălin Flutur : Sunt la o vârstă la care nu mă mai joc cu viaţa mea / Sunt şi regrete
Un an de zile pare să fi trecut foarte repede pentru actuala conducere a administraţiei publice locale, însă timpul a fost total insuficient pentru a uita de cel care a ocupat timp de opt ani funcţia de primar. Mereu Cătălin Flutur a apărut în alocuţiunile şi intervenţiile lui Ovidiu Portariuc, indiferent că au fost în Consiliul Local, la şedinţele de partid, la întâlnirile cu cetăţenii, iar referirile nu au fost tocmai laudative. Cum percepe însă predecesorul său continuarea luptei electorale la un an de la alegeri, este sau nu vizat de DNA sau DIICOT, îşi menţine decizia de a mai candida o dată, ce ar schimba dacă ar fi să o ia de la capăt? La toate acestea, dar şi la multe altele, aflați răspunsurile în interviul de mai jos.
"Cred că am făcut cam tot ce se putea pentru Botoşani"
- Au trecut 12-13 luni de la alegeri, unii oameni, în general adversari politici, spun că nu v-aţi împăcat încă cu ideea că nu mai sunteţi primar. Sunteţi împăcat cu ideea sau nu?
- Eu nu ştiu de ce ar putea să spună că nu sunt împăcat cu ideea. M-am împăcat probabil chiar de a doua sau a treia zi pentru că dorinţa cetăţenilor este lege şi m-am împăcat probabil şi datorită faptul că am plecat din Primăria Botoşani cu satisfacţie că am reuşit să fac ceva pentru Botoşani, adică a rămas ceva în Botoşani în urma celor două mandate, împreună cu consilierii locali care, indiferent de culoarea politică, cred că am făcut cam tot ce se putea pentru Botoşani din punctul de vedere a administraţiei locale pentru că noi vorbim despre ceea ce trebuie să facă o administraţie locală, un Consiliu Local sau un primar. Am reuşit să atragem şi să implementăm proiecte pe toate axele care ne erau permise în urma negocierii pe care am avut-o cu Comisia Europeană. Probabil suntem unicat în țară că absolut pe fiecare axă unde am fost eligibili am avut și proiect. Probabil că plecam cu gândul neîmpăcat de la Primărie dacă nu rămânea ceva în urmă, așa însă nu am nici un fel de problemă.
- În tot acest timp au curs o mulțime de acuze din partea actualului primar către dvs. S-a vorbit de anchete de la DNA, DIICOT, de la alte organisme ale statului. V-a chemat cineva vreodată de la o instituţie să vă ceară relaţii, să vă cerceteze?
- Dacă aţi urmărit, asta a făcut parte din politica şi din strategia USL-ului şi în special a PSD-ului. Şi acum, dacă îl întrebi pe prim-ministru sau pe orice ministru din Guvernul Ponta, pentru a ascunde neputinţa de a face ceva în perioada asta, se dă vina pe ce s-a întâmplat înainte. Acelaşi lucru se întâmplă în fiecare mare oraş din România, colegi de-ai mei care nu au mai ieşit primari au în spate o aceeaşi poveste: ei nu fac nimic, dar de partea cealaltă vin şi spun «lasă că o să spunem ce s-a întâmplat în guvernarea respectivă». Au fost făcute plângeri – şi ştiu exact de cine au fost făcute plângerile, de actuala conducere a Primăriei…
- Dl primar?
- … Asta se ştie pentru că plângerile există. Deocamdată, în afară de acele hârtii care au plecat la solicitare din Primăriei, eu nu am fost încă nicăieri chemat. Şi cred că este o problemă falsă.
"Ştiu că am lăsat nu bombe, am lăsat ceva în urmă"
- Adică de ce este o problemă falsă, s-au făcut nişte plângeri fără nimic în spate?
- Se ascunde. În loc poate să spui «s-a întâmplat ceva bun în perioada trecută», spui «s-a întâmplat ceva rău», dar e o problemă falsă pentru actuala administraţie deoarece trebuie să dovedească ce fac ei, nu ce s-a întâmplat în urmă. Numai asta auzim, chiar era la un moment dat sintagma aia: «bombele lăsate în oraş de administraţia Flutur» sau ceva de genul acesta. Ştiu că am lăsat nu bombe, am lăsat ceva în urmă şi o largă paletă de proiecte, unele în curs de implementare, altele chiar nu înţeleg de ce nu au început să se implementeze sau nu au fost finalizate. Cum s-ar spune, le-am dat treabă, le-am dat obiectul muncii, pentru că altfel nu am văzut, şi dacă ne uităm pe bugetul de anul acesta sau pe bugetele multianuale, nu am văzut nici o gândire, logică sau strategie pentru viitor.
- Asta vroiam să vă întreb, lucruri negative probabil că vedeţi la actuala conducere, dar vedeţi un lucru, două pozitive la ceea ce s-a întâmplat anul acesta în oraş? Sau e mai greu…?
- Am mai avut această întrebare şi ar trebui să merg înspre acele promisiuni din campanie care nu au fost onorate. E normal că le văd ca nişte lucruri negative, dar nu am văzut ceva care să se fi întâmplat. Aş putea să spun lucruri punctuale şi fără un impact major asupra cetăţenilor oraşului. În afară de continuarea proiectelor – şi iarăşi spun, nu înţeleg de ce se merge atât de greu – ce nu am avut noi şi s-a înfiinţat, un club al pensionarilor undeva într-un cartier din oraş. Nu ştiu ce se întâmplă acolo, ştiu sigur că au fost nişte constructori care au dat bani acolo şi nu au văzut nici un ban înapoi pentru amenajarea clubului. Iar tot ca titlu de noutate este un sens giratoriu, care a apărut la Şcoala de Cooperaţie, care nu era în proiect pentru că era o intersecţie semaforizată. Părerea mea este că se gâtuie acolo circulaţia pentru că este prea mare, nu este bine dimensionat, ar fi trebuit să fie la intersecţia de la IBA, unde au fost foarte multe accidente şi era în planul nostru să-l facem.
"Dacă ne păstram poziţiile de acum un an şi ceva, cred că mai bine de
jumătate din Parcul Cornişa era executat până la această oră"
- Ce senzaţie vă încearcă văzând că s-a inaugurat mall-ul, la care s-a început construcţia în mandatul dvs., că acum au început lucrările la Parcul Cornişa pentru care Primăria a obţinut finanţarea în mandatul dvs., că a promovat echipa de fotbal după opt ani în care a Primăria a finanţat-o?
- Un sentiment de bucurie şi de mândrie că s-au întâmplat lucrurile astea. Este o satisfacţie pentru că am avut cu toţii, la un moment dat, o problemă în Botoşani: vedeam dezvoltându-se tot felul de centre comerciale mai ales la Suceava, cei cu care ne comparam, apărea un mall, ba Carrefour, ce mai apărea acolo şi la noi nu mai apărea. Au fost demersuri din partea municipalităţii. Aici vorbim de investiţii private, dar dacă noi nu veneam să îi ajutăm într-un fel, probabil nu ajungeau la Botoşani, dar faptul că au ajuns la Botoşani, că s-a făcut şi mall-ul, unde aproape jumătate din teren aparţine municipalităţii şi se plăteşte o concesiune…
Dacă mă gândesc la Parcul Cornişa, nu pot să nu-mi aduc aminte că a fost foarte controversată ideea, actuala administraţie nici nu a vrut să audă de dânsa, au spus «nouă nu ne trebuie aşa ceva». Îmi pare rău că suntem după un an şi ceva şi nu au început lucrările efectiv, pentru că noi am reuşit să facem acea deviere a reţelei de medie tensiune din zona Cornişa. Dacă ne păstram poziţiile de acum un an şi ceva, cred că mai bine de jumătate din Parcul Cornişa era executat până la această oră.
- Mulţi oameni din Botoşani spun următorul lucru: Flutur, dacă candida independent, era primar acum. Dvs. ce spuneţi?
- Eu spun că sunt la o vârstă la care nu mă mai joc cu viaţa mea. Cred că în viaţă contează să fii corect, onest şi să nu dai cu piciorul la o carieră construită în timp cu răbdare, cu migală, cu nişte oameni în spate care cred în tine şi numai pentru binele personal să fi candidat ce? Să ies încă o dată primar? Nu este corect! În viaţă trebuie să fii onest şi cu tine, şi cu cei din jurul tău.
"Pe cetăţean poţi să îl păcăleşti o singură dată"
- Dacă ar fi să reînceapă astăzi campania electorală din urmă cu un an de zile ce aţi schimba, ce aţi face altfel?
- Campania electorală de acum un an de zile, eu cel puţin mi-am croit-o pe un şablon al meu pentru că nu am putut să mint niciodată şi eu cel puţin aşa aş fi dus-o, cu toate că am foarte mulţi prieteni care mi-au spus: dacă cineva a spus că face 2.500 de locuri de muncă, trebuia să spui şi tu că faci 3.000, dacă cineva spunea că vom face 1.000 locuinţe, trebuia să spui că faci 1.200. Pe cetăţean poţi să îl păcăleşti o singură dată. Când îl minţi în campanie, pentru că aşa fac, văd că este o regulă a celor care fac politică, spun vrute şi nevrute numai să se vadă undeva ajunşi în vârf şi apoi uită ce au promis. Haideţi să ne uităm în promisiunile făcute din 2008, când am spus exact ce se va întâmpla în oraş şi tot ce ne-am propus în 2008, care era lucruri ce ţineau clar de administrarea oraşului, s-a întâmplat. S-a întâmplat pentru că ştiam ce strategie de dezvoltare are oraşul, unde şi cum am depus proiecte.
În campania de anul trecut, mergând prin cartiere, am auzit nişte lucruri absolut năstruşnice: că nu se va mai plăti taxa de salubritate, că nu se vor mai plăti taxe şi impozite locale, lucruri pe care eu nu puteam să le fac pentru că nu se poate, orice serviciu se plăteşte. Apoi povestea cu locurile de muncă, cu nu ştiu ce fel de case ieftine pentru tineri. Eu ştiu exact cât de greu se construieşte un bloc sau un cartier, ştiu exact că municipalitatea nu va avea niciodată bani ca să facă câteva sute de locuinţe. Botoşaniul este probabil oraşul care a atras cele mai multe fonduri de la ANL pentru că avem patru-cinci cartiere deja: Vornic Boldur-Călugăreni, Bucovina I, Bucovina II, Cişmea I, Cişmea II şi toate însumate fac aproape 800 de locuinţe. A spune dintr-o dată că «mai facem 1.000», noi ca municipalitate, fără să existe un proiect guvernamental sau un program european prin care să putem să atragem nişte fonduri... acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Este un lucru care îl spun acum: nu se va întâmpla! Niciodată! Dacă nu se accesează un program.
"Am declarat de la bun început că voi mai candida o dată la Primăria Botoşani"
- Am observat un lucru şi trebuie să îmi confirmaţi dacă este sau nu real: am impresia că, de când aţi pierdut alegerile, nu aţi mai intrat niciodată în Primăria Botoşani.
- Am fost o singură dată.
- Aveţi ambiţia de a vă reîntoarce ca primar?
- Am fost la o şedinţă de AGA, da, am fost la Primăria Botoşani luna trecută pentru că am fost la şedinţa ordinară de AGA care se ţine în luna mai a anului imediat următor exerciţiului financiar. Aici nu este vorba numaidecât de o ambiţie, eu am declarat de la bun început că voi mai candida o dată la Primăria Botoşani în 2016.
- Vă menţineţi decizia?
- Da, pentru că întotdeauna, când am spus că fac un lucru l-am făcut.
"Se dorea să fiu un simplu executant a ceea ce hotăra USL-ul"
- Vi s-a propus, cel puţin în modul public de către actualul primar Ovidiu Portariuc să preluaţi conducerea Zonei Metropolitane. De ce aţi refuzat? La experienţa pe care o aveţi în administraţie vi s-ar fi potrivit poate ca o mănuşă.
- Vorbim de opţiuni politice şi de a gândi, Stânga gândeşte într-un fel, Dreapta gândeşte altfel. Eu sunt absolut convins că trebuie să punem accentul pe dezvoltare şi că numai prin alocare de bani de la buget pentru dezvoltare se pot crea locuri de muncă, cei de pe Stânga merg cu taxe şi impozite şi să dea la cei care nu muncesc. În Primărie a rămas o strategie pentru Zona Metropolitană, abia astăzi, din câte văd, la un an, s-a mai semnat ceva la notariat – am mai semnat odată actul constitutiv la notariat cu primarii din Zona Metropolitană – şi plecând de la divergenţa de idei şi de concepţie privind dezvoltarea Botoşaniului, eu nu cred. Acolo hotăra un Consiliu Local majoritar şi încă şase primari USL, iar eu eram un simplu executant, trebuia să execut ceva care nu era probabil ce gândeam eu. Eu vedeam într-un anume fel dezvoltarea Zonei Metropolitane. Suntem într-o perioadă în care încă nu s-a definitivat bugetul UE pe 2014 – 2020, dar noi trebuia să avem acum clar portofoliul de proiecte şi strategia de dezvoltare Zonei Metropolitane. Se dorea să fiu un simplu executant a ceea ce hotărâ USL-ul, ceea ce nu aş putea să fac niciodată, dar asta nu înseamnă că n-o să dau întotdeauna un sfat, dacă îmi va fi luat în calcul.
"N-a fost decizia lui Flutur, chiar dacă era preşedintele organizaţiei"
- Asta era şi întrebarea: credeţi că va lua cineva sfaturile în calcul?
- Eu am acumulat o experienţă, o expertiză, încă nu am fost întrebat.
- Nu credeţi că aţi greşit anul trecut în campanie mergând pe lista de consilieri cu nişte oameni care aveau o imagine foarte proastă. Senzaţia care cel puţin mie mi s-a creat, dar am vorbit cu mai multe persoane, a fost că aţi murit de gât cu ei.
- Nu, nu. Am încercat să facem o listă cât de cât echilibrată şi dacă am lua persoană cu persoană toate listele cu consilieri, probabil lista noastră ar fi fost mai bună. Decizia a fost una colectivă, n-a fost decizia lui Flutur, chiar dacă era preşedintele organizaţiei. Ştiţi prea bine, am făcut Mişcarea pentru Botoşani atunci, au fost trei partide implicate în această coaliţie. Sunt persoane asupra cărora nu pot să planeze multe dubii. Aşa, dacă luăm pe fiecare îi găsim câteva ceva. Din partea PDL-ului au fost şi doctorul Malancea, doctorul Tudorache.
- Doctorul Malancea nu prea vine la şedinţe.
- Şedinţele nu ar trebui să se ţină joia la ora 11:00 pentru că operează în fiecare joi şi e una din marile probleme ale d-lui. A rămas singur acolo şi operează. În ziua în care nu are operaţii, şi asta se întâmplă o dată la două-trei luni, merge la şedinţa de Consiliu.
Da, am spus, au fost nişte nume, că se chemau Malancea, Tudorache, Zarug, partea cealaltă o să spuneţi de dl. Ghiorghiţă, pentru că, de fapt despre asta vorbim, „anumite persoane”, una dintre ele este dl Ghiorghiţă. Dl. Ghiorghiţă a fost pe listă cel puţin pentru că a rămas lângă partid şi are o experienţă, ai nevoie într-un Consiliu şi de experienţa unor oameni şi chiar dacă, a greşit sau nu a greşit, întotdeauna trebuie să credem că cineva se poate schimba.
"În momentul în care reuşeşti să aduci 130 e milioane de euro în oraş numai pentru proiecte de dezvoltare..."
- Ce regretaţi după opt ani Primărie. Sau dacă aveţi ceva ce regretaţi?
- Am făcut lucruri bune, nu regret. Cu urcuşuri, cu coborâşuri…
- Je ne regrette rien.
- … Cu greu, cu uşor, eu sunt satisfăcut, mulţumit, sunt poate mândru de cum arată Botoşaniul în momentul de faţă. Şi ştiu că, dacă împreună cu cele două Consilii Locale nu luam hotărârile bune… Pentru că sunt multe oraşe din România care au pierdut timpi, nu s-au mai încadrat. În momentul în care reuşeşti să aduci 130 e milioane de euro în oraş numai pentru proiecte de dezvoltare a municipiului Botoşani, nu mai pun şi fondurile de la Consiliul Judeţean, cred că faţa oraşului s-a transformat. Nu regret nici măcar o serie de măsuri care au creat pentru noi şi un deficit de imagine pentru că, încontinuu am spus că vrem o ţară ca afară, dar când luam o măsură ca afară, deja nu mai era bine. Şi am să spun un lucru: primarul sau Consiliu Local decide, ia o hotărâre. În oraş, din cauza circulaţiei şi a indisciplinei şoferilor, hai să luăm modelul marilor oraşe din România sau de peste tot de afară şi să facem un regulament să ridicăm maşinile. S-a spus că «Flutur ridică maşinile». Noi am luat o decizie, dar nu am încurajat pe nimeni să facă abuz.
- Dar s-au făcut abuzuri. Şi faptul că o mulţime de ridicări, blocări au fost desfiinţate în instanţa de judecată, arată că unele intervenţii au fost exagerate.
- Noi am luat decizia să se întâmple lucrul acesta în Botoşani, nu am luat decizia să se facă abuzuri. Şi nu uitaţi că a fots o licitaţie şi a fost o singură firmă. Mă întrebaţi de regrete. Am luat cu toţii decizia să refacem bulevardul oraşului. Din 6,5 km de bulevard am avut probleme pe două trotuare de 400 de metri.
"Sunt şi păreri de rău, dar nimic n-o să iasă perfect niciodată"
- Dar în zona centrală, unde circulă toată lumea.
- Da! Decizia noastră a fost să facem ceva bun pentru oraş, dacă au fost probleme cu lucrările… Ştiţi prea bine care a fost vina noastră, ce s-a întâmplat cu garanţia pentru bulevard, e o problemă care nu e rezolvată nici acum, pentru că am vrut să chemăm firma fiindcă ştiam că este garanţia, dar un lucrător al unei bănci a dat drumul la banii de acolo. Dacă avem o gaură un asfalt, dacă pică un canal, intră în pământ, nu se pune problema că au fost refăcute 1.200 de canale în Botoşani şi că aţi făcut o lucrare bună, nu, se spune că aţi făcut o treabă rea. Firmele de construcţii care au lucrat au venit la licitaţie, dacă o sută de canale le-au făcut bine şi două au picat, firmelle au lucrat rău sau bine? Sunt fix 13 kilometri de trotuare. Dacă din ăia 13 km, pe o soluţie pe care noi am crezut că, fiind zona centrală e frumos cu acel beton amprentat, am avut probleme cu el şi a trebuit să îl înlocuim şi nu l-am înlocuit pe banii municipalităţii, pe banii firmei respective s-a înlocuit. Sunt şi păreri de rău, dar nimic n-o să iasă perfect niciodată.
Mă uit că au fost comentate acele firme că sunt firmele de casă ale PDL-ului, ale lui Flutur. Păi astăzi, după o campanie electorală furibundă şi la un an de a sta la Putere, sunt aceleaşi firme care lucrează pentru actuala administraţie deoarece nu sunt altele care pot să facă lucrul acesta. Iar ceea ce mi-am dorit eu foarte mult este clar: în Botoşani să lucreze firme din Botoşani, nu să vină în Botoşani să lucreze Umbrărescu şi să ducă banii în altă parte. Aveam contracte cu firme din Botoşani, erau locuri de muncă în Botoşani, salarii plătite în Botoşani, oamenii puteau să îşi achite taxele şi impozitele şi să îşi achite coşul zilnic.
Interviu realizat de Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE UN INTERVIU REALIZAT ÎN 2010:
INTERVIU Cătălin Flutur : „M-ar primi mulţi cu braţele deschise”
28 Comentarii la “INTERVIU Cătălin Flutur : Sunt la o vârstă la care nu mă mai joc cu viaţa mea / Sunt şi regrete
”
Adauga un comentariu
Ultimele articole

În octombrie pune în scenă un spectacol alături de mari actori precum Gheorghe Visu, Ana Ciontea, Cezar Grumazescu, Ana Bianca Popescu sau Bogdan Nechifor. Este plecată în capitală de mai mulți ani și uimește publicul cu talentul ei pur. Are o voce superbă iar scena este locul în care și-ar dori probabil să-i devină decor toată viața. continuare »

Cristi și Mădălina cuplul care pe data de 14 septembrie 2015 și-a unit destinele în fața ofițerului de stare civilă și a lui Dumnezeu, a avut o nuntă de vis organizată de câteva vedete din showbizul românesc și nu în ultimul rând de cel mai stimat om din televiziune, Nea Mărin. continuare »

Gruparea locală de fotbal a plecat marți după antrenament către Mioveni, acolo unde va disputa un meci ce contează în șaisprezecimile Cupei României Timișoreana, miercuri, de la ora 16:30. continuare »

Educația este un factor important al formării noastre deoarece permite evoluția armonioasă a personalitații umane din punct de vedere spiritual, moral, social, cultural si economic, fiecare individ educat adăugând un plus de valoare societății. continuare »

De-a lungul timpului zona de la Pacea a devenit pentru botoșăneni locul unde se simt ca acasă. În timpul liber, își iau familia, pungile cu mâncare, se suie în mașini și merg să se relaxeze la iarbă verde. continuare »
VAI de bietul Fluturil asteapta DNA cu bratele deschise
Felicitari domnule Flutur. De acum sa vedeti copilasii de la USL, platiti sa comenteze pe online, ce de texte baga!!! Macar argumentati comentariile dragilor.
Impresionant pana la lacrimi... :-))) Chiar ne crede pe toți prosti stimabilul?Aroganta fara margini a sa si a gastii sale l-a adus aici si nu faptul ca era PDL-ist.
Flutur Primar!!!!
Cataline,ti-am mai spus-o si cu alte ocazii,daca nu ai fi tolerat in imediata ta apropiere persoane gen Gheorghita,Buhaianu,Ada Macovei ai fi fost primar si astazi la fel ca si colegii tai primari in functie care au candidat si au castigat in alte municipii din Moldova:Suceava,Piatra Neamt,Roman etc.Astazi cand tu esti deja ''istorie ''pentru Botosani(sper ca nu iti mai imaginezi ca mai poti reveni,doar daca nu vrei sa te umpli de ridicol precum Egner care a luat vreo 2%in 2008)sunt convins ca "toleranta"ta pentru colegii amintiti de mine mai sus nu a fost defel dezinteresata.
Eu va felicit pentru ce ati facut in oras dar va si critic pentru ce nu ati facut. Restu vine de la sine ...
dragi psd-isti, puteti activa toata armata de postaci. ideea este una si simpla, cate lucruri a facut flutur pentru oras, nu va face urechila porty nici in sase mandate. scurt si la obiect. iar cat priveste campania de peste trei ani, mai vb. dati drumul la injuraturi si invective
Poate cineva sa zica daca a fost vre-un primar de Botosani care sa faca mai multe pentru oras decat Flutur? ...dar sincer. Daca da, cine? Votul a fost dat impotriva partidului, nu impotirviva lui Flutur. Toata lumea stie asta.
Persoane gen Diaconu, Achitei,Tibuleac si certurile din interior au contribuit la pierdere. lasati rautatile la ceilalti ca s-a terminat de mult campania, iar unii nici nu mai conteaza
Cine a realizat interviul? " ce a-ti schimba , ce a-ti face altfel ? " , asa se scrie ? In alta ordine de idei , multumesc domnului Flutur pentru tot ce a facut in cei 8 ani de mandat ; a transformat orasul intr-o locatie cu adevarat europeana , lucru recunoscut de catre toti cei care l-au tranzitat in ultimii 2-3 ani . Ii doresc sanatate si succes in tot ceea ce va intreprinde pe viitor ; un om de valoarea domniei sale va " zidi " ceva oriunde .
fost politician.....Dl Flutur este si un politician bun(nu am fost la acelasi partid)...stie sa-si sustina parerile,dar stie sa fie si om,se tine de cuvint ...cred ca il voi vota....faceti comparatie cu sorescu...
Flutur, cel mai bun primat de la revolutie. Pacat ca si-a ales gresit culoarea. Poate data viitoare ca independent.
cata dreptate ai colegu..
UN BOU FLUTUR ASTA.
Felicitari, domnule Flutur! Au vizitat orasul, niste prieteni anul trecut si au ramas surprinsi.
are dreptate ca aceleasi firme lucreaza cu primaria acu numai ca nu a zis ca preturile sunt cam la jumatate:D.vrajitoru e palid,gabi alecsandru gafaie,iftime vorbeste si el maruntel....si cam asta e,a si a uitat sa faca bilantul in ultimul an:un mercedes tata de mata la 100000 euro si un restaurant la palas tot de vreo 400-500000 euro,asta asa ce stim noi si nu poate nega...
Flutur e cel mai de bun simt politician !!! Nu se compara cu loazele astea comuniste care nu fac nimic !!!! Flutur e cel mai tare - om serios, familist si gospodar !!!
Lasa ca orice sefulet de la presedinte pana la un director maruntel(inclusiv presedinte CJ,primar),se cred pe mosia lui tatsu si sunt niste hitleri in miniatura.Stiu tot fac numai ceea ce vor ei si nici macar nu au verticalitatea si barbatia sasi recunoasca public greselile.
Flutur Primar!!!
Ca de obicei, un interviu de bun simt marca FLUTUR. Imi va fi dor de perioada FLUTUR in Botosani. Mi-e greu sa cred ca trei ani vom fi condusi de altcineva si nu de acest om care avea o anumita prestanta, un anumit mod de a vb cu oamenii.
Da as e imi vine sa plang de mila acestui geniu din Carpatii Moldovei, acest geniu in pustiu, genial politician, care a avut performante uluitoare in ceea ce priveste eficienta cu care muncit in folosul averii personale care s- a inmiit in cei 8 ani de primariat. De ce nu compari domnule reporter declaratiile de avere ale acestui genial primar de la investirea in functie la primul mandatbcu cea de la ultimul an al mandatului ?? Oare ce fel de metode manageriale o fi aplicat de a eusit asemenea perfomante dintr-un salar de primar ?? Oare ceilalti primari dinaintea sa de ce nu au avut aceleasi rezultate personale, privitoare la averea dobindita in periada mandatului de primar ???? Da este un adevaratvgeniu al managemantului afacerilor, dar numai al celor personale....nu si cele in folosul si interesul cetatenilor buni doar pentru votul lor, o data la patru ani.....
Domnul primar actual este o jucarie a partidului USL .nu stie absolut nimic de politica,datorita formatiunii politice a reeusit sa iasa primar in Botosani dar tot in acelasi timp reuseste sa strice ce au cladit altii.raman sa constat k totusi FLUTUREL si-a facut cat de cat treaba pentru acest oras.
Daca nu se teme de ancheta DNA si dosarele luate din Primarie(care dupa el sunt povesti),de ce si-a facut disparuta toata averea:masina,casa,vila,farmacia,apartamentul de pe Unirii?Probabil,a facut acte de vanzare pe copii si parinti,ca in eventualitatea ca vin confiscarile,sa nu aiba ce-i lua.
domn.Angela luatil acasa daca vii dor de fluturas.
Tocmai ce am verificat declaratia de avere a lu Flutur. Farmacia e tot a familiei. Cu siguranta masina si casa sunt tot ale farmaciei, iar apartamentul de pe Unirii era al lu tatsu. Deci Bade, sigur esti Cartan, sau esti Turcan?
Dar tatsau,un parlit de tehnician veterinar,pensionar,de unde a avut 150000 Eur sa cumpere apartamentul,ca pe cel vechi(tot pe Unirii)nu l-a vandut?.Dar vila din Alfa Land unde a disparut?Dar casa din Transilvaniei,unde a disparut?
Eu am fost multumit pentru ce s-a facut in Botosani pe timpul d-lui Flutur.M-as bucura daca va face la fel de mult si d-nul primar Portariuc.
Astia din USL nu prea au de ce se lua, sunt ori lipsiti de lectura si nu au deci vocabular, ori chiar nu ar ce spune de flutur si zic si ei ca sa se ia de el. Am tras concluzia asta dupa ce am citit toate comentariile acestui interviu. Dincolo de asta, sincer sa fiu, Flutur si-a facut treaba cu varf si indesat, Portariuc are o misiune grea, sa-l depaseasca, lucru care dati-mi voie sa fiu sceptic, nu va reusi nici sa-l egaleze. Dar vom vedea... Maine, daca ar fi alegeri, si Flutur si Portariuc ar candida din nou, Flutur a r castiga. Botosanenii au invatat in vara trecuta o lectie zdravana si dura despre ce inseamna politica si administratia. Votam la o Primarie omul care si-a facut datoria fata de oameni, nu o turma de o anumite culoare. Cel mai bun ex este Clujul. Boc a fost, daca ar fi sa o luam asa, cel mai vinovat ca el a semnat taierile de salarii, dar la Cluj a fost votat primar intr-o proportie considerabila... Deci, Bravo, Ardealul pentru discernamant si cunoastere! In rest, Botosaniul mai are de asteptat. Poate peste 3 ani va vota cu mintea, cu sufletul si gandul ca orasul lor are neovie de un gospodar care chiar a facut ceva si nu voteaza din ura pentru un partid.