Bebeluși la spital, în sâmbăta NEAGRĂ - Unul c-o alună în gât, celălalt aproape înecat în cadă!
Doi bebeluși au ajuns în cursul serii de sâmbătă, 12 septembrie 2015, la Compartimentul de Primiri Urgențe a Secției de Pediatrie și au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Primul, a fost transport la spital de un echipaj SMURD, după ce mama sa, care îi făcea baie, a observat că fiul său începe să se învinețească și să nu mai respire. Panicată a luat telefonul și a sunat la 112 pentru a cere de urgență ajutor. Odată ajuns la CPU Botoșani, micuțul a intrat în atenția cadrelor medicale și a primit îngrijiri. ”S-a panicat, nu avea febră, nu avea nimic. A făcut ceea ce noi numim spasmul hohotului de plâns. La un moment dat nu mai respiră, se învinețește, se sperie. Mama l-a scos din cadă și el s-a agitat”, a spus unul dintre medicii de gardă.
Cel de-a doilea copil, de un an și șase luni, din comuna Mileanca, care a ajuns pe patul de spital și a avut nevoie de îngrijiri medicale, a înghițit din joacă o alună, blocându-i astfel căile respiratorii. ”A aspirat o alună și trebuie făcută bronhoscopie”, a mai declarat unul dintre medicii de gardă. În scurt timp micuțul va fi transportat pe una dintre secțiile de specialitate din Iași pentru a primiri îngrijirile medicale de care are nevoie.
(Ș.V.)
11:53 pm Sambata, 12 Septembrie, 2015
Adauga un comentariu
Ultimele articole

În octombrie pune în scenă un spectacol alături de mari actori precum Gheorghe Visu, Ana Ciontea, Cezar Grumazescu, Ana Bianca Popescu sau Bogdan Nechifor. Este plecată în capitală de mai mulți ani și uimește publicul cu talentul ei pur. Are o voce superbă iar scena este locul în care și-ar dori probabil să-i devină decor toată viața. continuare »

Cristi și Mădălina cuplul care pe data de 14 septembrie 2015 și-a unit destinele în fața ofițerului de stare civilă și a lui Dumnezeu, a avut o nuntă de vis organizată de câteva vedete din showbizul românesc și nu în ultimul rând de cel mai stimat om din televiziune, Nea Mărin. continuare »

Gruparea locală de fotbal a plecat marți după antrenament către Mioveni, acolo unde va disputa un meci ce contează în șaisprezecimile Cupei României Timișoreana, miercuri, de la ora 16:30. continuare »

Educația este un factor important al formării noastre deoarece permite evoluția armonioasă a personalitații umane din punct de vedere spiritual, moral, social, cultural si economic, fiecare individ educat adăugând un plus de valoare societății. continuare »

De-a lungul timpului zona de la Pacea a devenit pentru botoșăneni locul unde se simt ca acasă. În timpul liber, își iau familia, pungile cu mâncare, se suie în mașini și merg să se relaxeze la iarbă verde. continuare »