Azi la Botosani

Contractul care aduce lumină prelungit cu idei de leduri și panouri solare

Cei 12 consilieri care au venit la ședința extraordinară de Consiliu Local de vineri, 18 septembrie 2015 au votat în unanimitate prelungirea contractului pentru mentenanța iluminatului public din municipiu, încheiat cu firma Flash Lighting Services. Asta după ce în prealabil, au existat o serie de intervenții, bine argumentate de altfel.

Cătălin Alexa a cerut primul cuvântul și a propus ca înțelegerea contractuală să fie prelungită doar până la organizarea unei licitații publice, la fel cum s-a procedat și pentru contractul cu societatea Microbuzul. Apoi a intervenit Paul Onișa, cel mai așteptat dintre consilierii de la masă care a propus că în noul caiet de sarcini să fie reglementată și situația cablurilor supraterane care atârnă inestetic de stâlpi precum și implementarea becurilor cu senzori și a panourilor solare în contextul economisirii de bani.
”Dacă tot veni vorba despre lungimea contractului, aș dori să vă întreb dacă stipulați în contractul respectiv pe lângă serviciile de mentenanță și tot ce este acolo, schimbarea tuturor luminilor cu becuri cu led care este o investiție minimă și care trebuie făcută imediat, pentru economie la energia pe care o plătim din bani publici. V-ați gândit să instalați în unele zone în care se pretează panouri solare și nu sunt foarte scumpe", a spus Paul Onișa.


I-a răspuns viceprimarul Cosmin Andrei care a arătat că pe termen lung există și astfel de intenții dar care însă se vor concretiza probabil odată cu deschiderea noilor axe de finanțare pe fonduri europene.
“Avem în calcul implementarea tehnologiilor cu iluminatul de led, am avut o serie de discuții la nivelul Primăriei municipiului cu unii ofertanți. Cu siguranță vot fi făcute o serie de proiecte pentru a se ține cont și de eficiența iluminatului public. Nu putem însă discuta despre eficiență atunci când discutăm despre panouri solare pentru că nu este atât de matură tehnologia încât să asigure o putere pentru iluminatul stradal la suprafața de care dispune municipiul", a afirmat viceprimarul.
Astfel de panouri solare sunt funcționale în Parcul Curcubeului însă la putere mai slabă însă în întreg municipiul, implementarea unui astfel de sistem este încă imposibilă din cauza faptului că nu există tehnologia necesară. Acest proiect a fost singurul votat de consilieri și asta după ce, la cel privitor la bunurile Urban Serv nu a existat cvorum, fiind vorba despre o hotărâre de patrimoniu. Iar proiectul privitor la stabilirea tarifelor pentru închirierea suprafețelor gazonate, nu a mai fost luat în discuție. (G.E.)

 

2:29 pm Vineri, 18 Septembrie, 2015

Adauga un comentariu

Nume (necesar):
Email (nu va fi publicat) (necesar):
Website:
Completati caracterele din imagine in casuta alaturata
Cod de securitate: