Azi la Botosani

Fata punk de la Colegiul Eminescu care a atras privirile tuturor – FOTOGALERIE

Imaginea general era acea a tinerilor cu o imagine mai degrabă studioasă decât interesați într-o foarte mare măsură de partea vestimentară sau estetică. Tocmai din acest motiv, fata care a trecut prin fața tuturor, prin interiorul careului, a atras atenția tuturor celor care s-au adunat la ceremonia deschiderii noului an școlar.

A fost văzută printre elevii de la Colegiul Mihai Eminescu unde astfel de apariții sunt într-adevăr rare. Tânăra, mai nonconformistă pare să fie adepta tunsorii punk în două culori, ea preferând culorile negru – roșu. S-a strecurat printre ceilalți elevi ai colegiului și și-a căutat cu privirea propria clasă. A ajuns lângă colegi stăpânită de aceeași emoție a revederii și probabil pregătită pentru noul an pe drumul cunoașterii. (G.E.)



















8:11 pm Marti, 15 Septembrie, 2015

6 Comentarii la “Fata punk de la Colegiul Eminescu care a atras privirile tuturor – FOTOGALERIE

  1. Privitor spune:

    Va mai amintiti ce canta Motu? Florian Pittis? "Nu conteaza cât de lung am parul Important e cât si cum gândesc".

  2. Dezgustat spune:

    Nu imi vine sa cred ce stire de tot rahatul; cred ca la un anume nivel e si hartuire - tipa ar fi trebuit sa-si dea acordul ca pozele sa fie publicate (si ma cam indoiesc ca si-a dat acordul). Oricum, cine a scris si aprobat sitrea, sunt doua persoane foarte deplorabile, cu o mentalitate invechita si de un pudism tipic botosaniului. Site-ul ar trebui sa se redenumeasca in: Puritanul.ro

  3. Dudu spune:

    Cand nu ai in cap, pui pe cap. Ce vrea fata asta sa arate? Ca e revoltata pe scoala, pe viata, pe ea insasi? Pai...pa! N-o tine nimeni acolo, intre acei oameni care o revolta. Oricum, dupa cum se vede si din fotografii, e cazul sa ne bucuram ca superficialii acestia, rebelii acestia care nu-si inteleg nici propria lor cauza, orbiti de coctailul hormonal al varstei, precum domnisoara, sunt stridente singulare intr-un colectiv pornit sa se formeze si sa asimileze cu seriozitate, sa se pregateasca pentru competitie, concurenta, performanta.

  4. robert spune:

    mie mi se pare ca arata chiar bine. si daca o sa observati cu atentie, este imbracat mai mult decat decent. am vazut la laurian pitipoance mai mult dezbracate decat imbracate. iar tu dudule, ai niste porniri tare ciudate. ai tras o ditamai concluzie bazata pe strict o fotografie. tot o eleva de la CME a scris o piesa de teatru "Clubul etichetelor", esenta este sa nu punem etichete inainte de a sti despre ce este vorba. dudule, du-te la spectacol, invata ceva si apoi critica o copila

  5. fiona spune:

    babele care stau la gard si se mira ca prostu cand isi vede curu... nici macar nu e frizura extrem de indrazneata

  6. Catalina Groholschi spune:

    Nu conteaza cat de lung amm parul,ci cum si cat gandesc. Nu mi-am dat acordul pentru publicarea articolului asa ca voi vorbi cu un avocat!

Adauga un comentariu

Nume (necesar):
Email (nu va fi publicat) (necesar):
Website:
Completati caracterele din imagine in casuta alaturata
Cod de securitate: