Iftime a dat-o pe sentimentalisme și vrea o … carte cu victoria Botoșaniului împotriva lui Dinamo
Asemenea lui Cornel Șfaițer și Valeriu Iftime a declarat că a asistat la cea mai frumoasă seară din fotbalul botoșănean. Președintele Consiliului de Administrație de la FC Botoșani a spus că echipa a dat o lecție dar în același timp a demonstrat că în nordul Moldovei se pot petrece și lucruri frumoase.

”Am numărat multe premiere seara asta, prima dată cu nocturnă, prima dată batem Dinamo în meci oficial, prima dată când stadionul este arhiplin în campionatul acesta sau de când suntem în Divizia A, prima dată când trăim momente frumoase până la final. Adică a fost și cu Steaua stadionul plin dar am luat bătaie”, a declarat Valeriu Iftime, președintele CA al FC Botoșani.
A fost într-atât de impresionat de atmosfera de pe Stadionul Municipal încât a devenit sentimental și a dat-o pe cărți.
”Am zis că un scriitor bun trebuie să se uite la meciul nostru și poate să scrie ceva adevărat, adică trăiri, ambiții, deznădejdi, bucurii la extaz. Până la urmă dacă am bătut ș cu 3 – 2 se putea întâmpla și o nenorocire, am avut starea când puteau la 2 – 2 să ne atace în 10 oameni ceea ce era de o tristețe maximă. Cartea s-ar numi agonie și extaz în stil botoșănean. S-a întâmplat ceva extraordinar, starea asta nebună, atâția oameni și oameni care au muncit și au câștigat într-un efort. Botoșani merită mult la acest capitol și eu chiar sunt mândru că mă asociez cu ceea ce se întâmplă acum la Botoșani. Sunteți de acord că avem ceea ce se numește oraș european, noaptea vorbim de fotbal”, a mai spus Valeriu Iftime. 12:47 am Luni, 15 Septembrie, 2014
Adauga un comentariu
Ultimele articole

În octombrie pune în scenă un spectacol alături de mari actori precum Gheorghe Visu, Ana Ciontea, Cezar Grumazescu, Ana Bianca Popescu sau Bogdan Nechifor. Este plecată în capitală de mai mulți ani și uimește publicul cu talentul ei pur. Are o voce superbă iar scena este locul în care și-ar dori probabil să-i devină decor toată viața. continuare »

Cristi și Mădălina cuplul care pe data de 14 septembrie 2015 și-a unit destinele în fața ofițerului de stare civilă și a lui Dumnezeu, a avut o nuntă de vis organizată de câteva vedete din showbizul românesc și nu în ultimul rând de cel mai stimat om din televiziune, Nea Mărin. continuare »

Gruparea locală de fotbal a plecat marți după antrenament către Mioveni, acolo unde va disputa un meci ce contează în șaisprezecimile Cupei României Timișoreana, miercuri, de la ora 16:30. continuare »

Educația este un factor important al formării noastre deoarece permite evoluția armonioasă a personalitații umane din punct de vedere spiritual, moral, social, cultural si economic, fiecare individ educat adăugând un plus de valoare societății. continuare »

De-a lungul timpului zona de la Pacea a devenit pentru botoșăneni locul unde se simt ca acasă. În timpul liber, își iau familia, pungile cu mâncare, se suie în mașini și merg să se relaxeze la iarbă verde. continuare »