Azi la Botosani

Lansare de carte cu creionul în mână la Biblioteca Județeană cu un fost primar și pasionați de lectură – GALERIE FOTO

În după amiaza zilei de miercuri Biblioteca Județeană Mihai Eminescu a găzduit o lansare de carte în cadrul proiectului ”Epistolele românilor celebri, fundament al culturii neamului” finanțat de Consiliul Județean Botoșani.

În jurul orei 17.00 și-au făcut prezența în sală mai mulți pasionați de lectură, printre care și fostul primar al Botoșaniului, Florin Egner. Invitații au primit din partea organizatorilor volumul I și II din Epistolarul Românesc 500, semnat de Dumitru Lavric.

Lansarea de carte a fost oficial deschisă de Carmen Moraru, președintele Asociației ”Floare Albastră”, care a arătat că, ”Meritul principal nu îl am eu, ci îl are dl. Gheorghe Ciobanu, omul care este în spatele evenimentelor culturale ce se petrec în acest oraș. Vreau să îl felicit cu această ocazie. Dumnealui îi place să stea cumva în umbra celorlați, dar meritul îi aparține”.

Cum era și firesc, a luat cuvântul și profesorul doctor Dănuț Prodan, care a spus:

Doamnelor și domnilor deja gheața a fost spartă. Voi spune foarte clar: țin în mână o mega scrisoare despre scrisori românești din spațiul geoistoric românesc de la Nistru, la Tisa, la Dunăre, la Marea Neagră. Nu mi-a fost ușor nici mie ca s-o citesc. E o carte care se citește cu creionul în mână”.

(Ș.V.)































  

 

7:12 pm Miercuri, 09 Septembrie, 2015

Adauga un comentariu

Nume (necesar):
Email (nu va fi publicat) (necesar):
Website:
Completati caracterele din imagine in casuta alaturata
Cod de securitate: