Mesajul colegilor pentru polițistul de frontieră mort în accident : Tuturor ne rămâne un gol imens în suflet – VIDEO
A cochetat cu fotbalul o bună parte din adolescență și i-a plăcut să fie portar. A învățat la Liceul cu Program Sportiv însă nu a îmbrățișat o carieră sportivă, ci și-a îndreptat atenția către una militară. Ovidiu Pavel s-a născut la data de 30 iunie 1977 în Botoșani și a plecat la ceruri într-o seară caldă de toamnă, în data de 12 septembrie 2015.

La înmormântare au venit mulți colegi de-ai săi de la Poliția de Frontieră, patru dintre ei fiind cei care i-au dus sicriul până la mormânt. Cu câteva clipe înainte de a fi coborât în groapă s-a citit și un mesaj din partea colegilor:
”Primul contact cu haina militară l-a avut în anul 1997 când s-a încorporat ca militar în termen la UM 0901 din Botoșani satisfăcându-și stagiul militar pe meleagurile natale. Dorința de a-și continua pregătirea i-a îndrumat pașii spre Poliția de Frontieră iar din anul 2004 a îmbrăcat haina de polițist ca militar angajat pe bază de contract la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Botoșani. De la 1 ianuarie 2005 trece în corpul agenților de poliție desfășurându-și activitatea în cadrul aceleiași structuri până în anul 2009 când s-a mutat la Sectorul de Frontieră Stânca unde a activat ca agent operativ până în ziua fatidică de 12 septembrie 2015 când firul vieții i s-a oprit brusc la numai 38 de ani.
Pe parcursul întregii cariere a fost apreciat pentru modul exemplar în care a înțeles să-și facă datoria față de el însușii, față de colegii săi și nu în ultimul rând față de țar. Omul Ovidiu Pavel a fost permanent lângă familia și colegii săi care au învățat să-l cunoască și să-l prețuiască pentru profesionalismul și caracterul său nobil. A fost un coleg excepțional, un camarad la nevoie, un om integru dovedind prestanță în cadrul colectivului unde și-a desfășurat activitatea.
La început de toamnă un spirit liber a dispărut brusc, dramatic, dureros și mult prea timpuriu dintre noi. Prin dispariția fulgerătoare a agentului șef adjunct Pavel Ovidiu nouă tuturor ne rămâne un gol imens în suflet mângâiat de amintirea vie a unui om deosebit”.
La funeralii au fost și colegi de la fotbal, Alin Bejan și Alin Bordeanu, dar și primul său profesor, Cristian Frumuz. Ovidiu Pavel a jucat fotbal pentru o perioadă cu Valeriu Bordeanu, aflat pe atunci la început de carieră. Acum, fostul portar își doarme somnul de veci aproape de terenul Victoria unde mai mergea din când în când pentru o partidă de fotbal, din plăcere. (G.E.)
Adauga un comentariu
Ultimele articole

În octombrie pune în scenă un spectacol alături de mari actori precum Gheorghe Visu, Ana Ciontea, Cezar Grumazescu, Ana Bianca Popescu sau Bogdan Nechifor. Este plecată în capitală de mai mulți ani și uimește publicul cu talentul ei pur. Are o voce superbă iar scena este locul în care și-ar dori probabil să-i devină decor toată viața. continuare »

Cristi și Mădălina cuplul care pe data de 14 septembrie 2015 și-a unit destinele în fața ofițerului de stare civilă și a lui Dumnezeu, a avut o nuntă de vis organizată de câteva vedete din showbizul românesc și nu în ultimul rând de cel mai stimat om din televiziune, Nea Mărin. continuare »

Gruparea locală de fotbal a plecat marți după antrenament către Mioveni, acolo unde va disputa un meci ce contează în șaisprezecimile Cupei României Timișoreana, miercuri, de la ora 16:30. continuare »

Educația este un factor important al formării noastre deoarece permite evoluția armonioasă a personalitații umane din punct de vedere spiritual, moral, social, cultural si economic, fiecare individ educat adăugând un plus de valoare societății. continuare »

De-a lungul timpului zona de la Pacea a devenit pentru botoșăneni locul unde se simt ca acasă. În timpul liber, își iau familia, pungile cu mâncare, se suie în mașini și merg să se relaxeze la iarbă verde. continuare »