Azi la Botosani

Polițiștii botoșăneni le dau peste nas jurnaliștilor din presa centrală: VEZI ce spun despre incidentul cu benzina

După câteva articole în presa națională, în care existat informații conform cărora polițiștii de la Botoșani nu au putut să aducă în instanță un inculpat din cauza faptului că nu au avut bani de benzină, Inspectoratul de Poliție Județean a remis un mesaj oficial despre acest fapt.

Redăm mai jos dreptul la replică:

În urma informațiilor apărute în mass – media, în ziua de 15 septembrie 2015, facem următoarele precizări:

La nivelul Inspectoratulului de Poliție Județean Botoșani există stocuri de carburant necesare desfășurării în condiții optime a atribuțiilor de serviciu.

În urma verificărilor dispuse la nivelul I.P.J. Botoșani a reieșit că mandatul de aducere nu a putut fi pus în executare deoarece persoana în cauză nu se afla la domiciliu, sens în care a fost încheiat un proces – verbal, ce a fost transmis instanței de judecată, act care constituie probă în dosar.

Precizăm faptul că organele de poliție și-au dus la îndeplinire întotdeauna obligațiile legale privind executarea mandatelor de aducere, nefiind nici un impediment de natură umană sau materială în desfășurarea acestor activități.

 

1:36 pm Miercuri, 16 Septembrie, 2015
Te-ar mai putea interesa si:  IPJ BotosanibenzinaDrept la replica

Adauga un comentariu

Nume (necesar):
Email (nu va fi publicat) (necesar):
Website:
Completati caracterele din imagine in casuta alaturata
Cod de securitate: