Azi la Botosani

”Războiul” între Modern Calor și FAP Botoșani dus pe frontul Primăriei: E exact ca la echipele de fotbal

Președintele Federației Asociațiilor de Proprietari de la Botoșani (FAP), Petrică Butnariu, continuă lupta împotriva celor de la Modern Calor cu privire la măsurarea, defalcarea și facturarea energiei termice în spațiile comune din zona unitară a sistemului centralizat de producere. 

Liderul FAP Botoșani a declarat astăzi, 18 septembrie 2015, că a înaintat spre dezbatere către toți consilierii locali un exemplar din formularea acțiunii interprinse de Federație, privind problema cu facturarea energiei termice de către societatea Modern Calor. Petrică Butnariu a continuat spunând că ”avem hotărâri judecătorești în care au câștigat și proprietarii. Într-adevăr, Modern Calor a câștigat într-un procent mai mare, pe motiv că 80% nu se prezintă în instanță și atunci e și normal în lipsă. E exact ca la echipele de fotbal, câștigi prin neprezentare. Acum noi am pus sentințele care sunt de diferite nuanțe, sentințe care au dat câștig de cauză la Modern Calor, care au dat la proprietari, care au dat câștig în parte. O altă problemă care este acum și în atenția autorităților centrale, că pe aceeași scară de bloc sau în același bloc sunt hotărâri definitive și irevocabile diferite”, spune președintele FAP Botoșani.


Petrică Butnariu este pregătit să descarce un sac de acuzații în ceea ce-l privește pe furnizorul de energie termică de la Botoșani, spunând că atunci când au fost accesate fonduri europene, s-a declarat un număr mult mai mare de beneficiari decât cel real.  ”El (n.r. se referă la conducerea Modern Calor) ce a zis, băi, îi facturăm pe ăștia și pe ăștia cu centrale. A intrat din greșeală în greșeală”, spune Butnariu. De asemenea, acuzațiile nu se opresc aici și continuă să curgă. Conform liderului FAP, Moder Calor, cu acordul acționarului unic Consiliul Local Botoșani, ar fi încălcat prerogativele legii Administrației Publice unde se prevede că ”dacă facturarea serviciilor publice de utilități este individuală, pentru consumurile de pe spațiile comune, furnizorii vor încheia contracte de furnizare cu Asociațiile de Proprietari în condițiile stabilite”. Astfel, în exemplarul înaintat consilierilor locali se arată că furnizorul nu a încheiat niciun contract cu nicio Asociație privind încălzirea spațiilor comune, iar defalcarea, facturarea și încasarea pentru un serviciu pe care nu l-a prestat și fără a exista relații contractuale este unul nu de drept.

Subiectul scandalului dintre Modern Calor și FAP Botoșani, care de altfel a prins rădăcini vechi de cinci ani, va fi tratat în ședința ordinară de Consiliu Local, care a fost convocată pe data de 23 septembrie 2015.
(Ș.V.)  











 

3:33 pm Vineri, 18 Septembrie, 2015

3 Comentarii la “”Războiul” între Modern Calor și FAP Botoșani dus pe frontul Primăriei: E exact ca la echipele de fotbal

  1. sandu flocea spune:

    Se vede treaba ca managerii de la Calor, incepand cu intaiul si terminand cu ultimul (chiar ca este ultimul acest magaziner si amant analfabet - flocea sandu) actioneaza numai si numai ilegal, penal, poate si cu concursul ANAF!!?? Doar politia si DNA va face lumina in acea cloaca PENALA si in care este condusa exact ca mafia siciliana, de catre familii : SANDU/CAPRARIU+NECHITA+AGAPIE/SANDU+AMBRUS..... Cloaca trebuie sa raspunda in fata legii si a CL!!

  2. unul de la bloc spune:

    Conform legii 230/2007, asociațiile de proprietari se constituie pentru administrarea spațiilor comune. În concluzie asociația de proprietari nu poate încheia contracte colective pentru utilitățile consumate în proprietățile private individuale, (apartamente). Deci fără mandatarea președintelui de asociație de către toţi proprietarii, branșați şi debranșați de pe o scară în scris şi cu semnătura fiecărui proprietar asociația de proprietari nu poate semna nici un contract ce vizează proprietatea privată individuală, poate semna contracte de utilităţi numai pentru spaţiile comune şi nimic mai mult. Modern Calor nu a încheiat nici un contract legal cu nici o asociaţie de proprietari întrucât la contract nu sunt anexate procesele verbale a şedinţelor în care toţi proprietarii de pe o scară şă-şi fi dat acceptul sub semnătură. De asemenea nu are anexate la dosar convenţiile individuale. Modern calor a recurs la o şmecherie prin care cei ce refuză să semneze aceste contracte vor fi obligaţi la plată prin hotărâri judecătorești. Nimeni nu te poate obliga să plăteşti o utilitate pentru proprietatea ta privată dacă nu o doreşti şi nu ai încheiat un contract pentru aceasta, nu ai stabilit un raport juridic fără de care nimeni nu te poate obliga să-i plăteşti ceva. O lege nu poate ține loc de contract. Când ne-am debranşat am prezentat la asociaţie un tabel cu semnăturile a cel puţin 50%+1 din coproprietari care erau de acord cu debranșarea deci şi cu renunțarea ta la partea comună a sistemului de transport al energiei termice. Cu atât mai mult nu se justifică acţiunea MC de a obliga prin acte de intimidare pe proprietarii debranşaţi de a plăti un presupus consum de energie termică, unii şi-au izolat ţevile din apartament, alţii le-au îngropat în zid, atunci despre ce consum are pretenţie această societate numită MC? Încet-încet mânărelile MC-ului ies la iveală.

  3. emil spune:

    ANRSC şi Modern Calor prin acţiunile lor ne-au făcut infractori în propriile noastre proprietăţi private, au dezlănţuit o prigoană împotriva unei părţi de proprietari care şi-au montat centrale de apartament de parcă aceștia au dus la faliment Termica. Nu! Termica au falimentat-o tocmai aceşti indivizi care în mintea lor puţină cu sprijinul ANRSC-ului caută să recupereze paguba produsă de ei de la cetățenii care au îndrăznit să iasă din rând şi nu mai stau la muls, astea sunt decizii politice nu legale.

Adauga un comentariu

Nume (necesar):
Email (nu va fi publicat) (necesar):
Website:
Completati caracterele din imagine in casuta alaturata
Cod de securitate: