Azi la Botosani

TRAGEDIE! Un botoșănean s-a spânzurat cu cureaua de la pantaloni: ULTIMELE cuvinte spuse de bărbat

Un bărbat de 43 de ani din Dorohoi a ales să încheie luni dimineaţă socotelile cu viaţa şi s-a spânzurat de un nuc din curtea casei, potrivit Opinia de Dorohoi.

Incidentul a avut loc în jurul orei 4.00 pe strada Vasile Lupu din Dorohoi iar Florin M. s-a spânzurat cu cureaua de la pantaloni. El a fost găsit fără viaţă de mama sa. Potrivit declaraţiilor fratelui, gestul acestuia a fost premedidat întrucât duminică, după ce a băut mai multe pahare de tărie i-a spus acestuia că de mâine „nu va mai fi văzut pe această lume”.

Bărbatul era divorţat de ceva vreme iar de la începutul anului a revenit la casa părintească. Nu a lăsat niciun bilet de adio iar anchetatorii pun sinuciderea pe seama consumului de alcool. Corpul acestuia a fost ridicat de Serviciul de Medicină Legală Botoşani iar legiştii vor stabili cauzele exacte ale morţii după efectuarea necropsiei.

Pe corpul bărbatului nu au fost observate urme de violenţă în afara celor specifice spânzurării. Am solicitat efectuarea necropsiei”, a declarat comisarul şef Marcel Prichici, şeful Poliţiei Dorohoi.

 

2:02 pm Luni, 21 Septembrie, 2015
Te-ar mai putea interesa si:  Marcel PrichiciSJML BotosaniBarbat gasit spanzurat

Adauga un comentariu

Nume (necesar):
Email (nu va fi publicat) (necesar):
Website:
Completati caracterele din imagine in casuta alaturata
Cod de securitate: