Un bogătaș din Botoșani s-a săturat să fie bogătaș: Și-a construit Biserica lui și s-a făcut preot - VIDEO
Omul de afaceri botoşănean, Constantin Codreanu, fostul manager al companiei de transport Transbus Codreanu, a fost hirotonit preot şi va sluji la impunătoarea Mănăstire Codreanu, de la Oituz, realizată exclusiv din banii obţinuţi din afacerile sale. Preotul Constantin Codreanu este doctor în teologie şi s-a pensionat de curând din compania pe care o conducea, scrie Adevărul.

Peste o mie de oameni au participat duminică, 20 septembrie, la slujba de târnosire (sfinţire) a Mănăstirii Codreanu, realizată exclusiv din banii familiei Codreanu, care deţine compania de transport călători Transbus Codreanu. Lăcaşul de cult de la Oituz a fost ridicat în patru ani şi este considerat unul dintre cele mai impunătoare, care au fost ridicate în ultima perioada în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului.
Am făcut totul din dragoste faţă de Dumnezeu
La sfinţirea Mănăstirii Codreanu, care are hram „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” au participat arhiepiscopul IPS Ioachim Băcăuanul, protopopul Constantin Alupei, de la Oneşti, zeci de preoţi, dar şi peste o mie de credincioşi, veniţi din judeţele apropiate şi Braşov.
Constantin Codreanu a evitat să ofere o estimare a costurilor cu biserica nou construită la Oituz, considerată de mai marii Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, o adevărată bijuterie.
„Am început construirea ei în urmă cu patru ani. Nu am făcut însă o socoteală a costurilor. Am făcut totul din dragoste faţă de Dumnezeu şi credinţa ortodoxă. De curând am ieşit la pensie de la firma Transbus Codreanu, am lăsat să se ocupe de ea alte persoane. Am rămas doar acţionar“, a declarat preotul Constantin Codreanu, care vrea să-şi aloce timpul rămas din viaţă slujirii în mănăstirea pe care a ctitorit-o. Preotul Codreanu este pasionat de teologie de o viaţă întreagă, dar de 15 ani este slujitor. A făcut facultatea de teologie, apoi doctoratul şi până pe 20 septembrie a fost diacon.
Piatra de temelie a Mănăstirii Codreanu fost pusă de către IPS Ioachim Băcăuanul, chiriarhul locului, în ziua de 23 septembrie 2010. „De atunci s-a lucrat necontenit la această catedrală ce se armonizează perfect, prin zvelteţe şi arhitectură, cu brazii seculari ce împodobesc versanţii munţilor. Biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” a fost ridicată din cărămidă şi structură de beton armat, în plan trilobat, cu turlă centrală şi două turle pe pronaos. A fost acoperită cu tablă de cupru, în alternanţă cu tablă aurită.
Familia Codreanu a suportat toate cheltuielile
La interior, s-a montat catapeteasma din lemn de stejar, a fost introdusă încălzirea sub pardoseala de marmură şi a fost confecţionat mobilierul, a fost placată cu marmură Sfânta Masă. În altar şi naos a fost realizată o frumoasă pictură bizantină, urmând să fie pictat şi pronaosul. Întreaga zidire s-a făcut cu efortul material al familiei Constantin şi Petronela Codreanu, la care s-a adăugat sprijinul PC Ieromonah Sebastian Vasiliu, preotul slujitor de aici, astăzi hirotesit protosinghel“, se arată într-un comunicat de pe site-ul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Mănăstirea Codreanu a fostb declarată metoc chiriarhal, dependent direct de Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Cum au evoluat afacerile de la Transbus Codreanu Firma Transbus Codreanu are sediul în Iaşi, în faţa Gării, unde se află „Autogara Codreanu“. Firma a fost înfiinţată în 2003. În ultimii doi ani a avut un profit constant, declarat în jurul a peste 300 de mii de lei şi 14-15 angajaţi.
9:46 pm Luni, 21 Septembrie, 20153 Comentarii la “Un bogătaș din Botoșani s-a săturat să fie bogătaș: Și-a construit Biserica lui și s-a făcut preot - VIDEO ”
Adauga un comentariu
Ultimele articole

În octombrie pune în scenă un spectacol alături de mari actori precum Gheorghe Visu, Ana Ciontea, Cezar Grumazescu, Ana Bianca Popescu sau Bogdan Nechifor. Este plecată în capitală de mai mulți ani și uimește publicul cu talentul ei pur. Are o voce superbă iar scena este locul în care și-ar dori probabil să-i devină decor toată viața. continuare »

Cristi și Mădălina cuplul care pe data de 14 septembrie 2015 și-a unit destinele în fața ofițerului de stare civilă și a lui Dumnezeu, a avut o nuntă de vis organizată de câteva vedete din showbizul românesc și nu în ultimul rând de cel mai stimat om din televiziune, Nea Mărin. continuare »

Gruparea locală de fotbal a plecat marți după antrenament către Mioveni, acolo unde va disputa un meci ce contează în șaisprezecimile Cupei României Timișoreana, miercuri, de la ora 16:30. continuare »

Educația este un factor important al formării noastre deoarece permite evoluția armonioasă a personalitații umane din punct de vedere spiritual, moral, social, cultural si economic, fiecare individ educat adăugând un plus de valoare societății. continuare »

De-a lungul timpului zona de la Pacea a devenit pentru botoșăneni locul unde se simt ca acasă. În timpul liber, își iau familia, pungile cu mâncare, se suie în mașini și merg să se relaxeze la iarbă verde. continuare »
Chiar a facut-o din dragoste de Dumnezeu dupa ce a prins gustul banului din afaceri ?! Sau este o continuare a castigului de bani profitand de ignorata populatiei. Cu banii sai, usor a obtinut o licenta in teologie, si-a construit acest Templu al afacerii pentru obtinerea de foloase personale si impreuna cu Protopopiatul profitand de asa zisa umilinta , compasiune a enoriasilor. Sa credem ca d-l Codreanu cand propovaduieste Sf Liturghie il vede pe Dumnezeu ? Credem ca vede muntele de bani care urmeaza sa-l obtina si sa-l imparta cu slujbasii Domnului !
Omul este orientat .Cum bisericile pot functiona fara a plati statului nici un fel de impozit inseamna ca DOAR acolo se poate trai .Ca-n rest ,nu-ti ma raman bani nici de paine .
Bravo lui! A facut ce a considerat ca este mai bine. Dumnezeu sa-i dea har si sa-i dea putere sa -si duca crucea!