Azi la Botosani

Un botoșănean a văzut MOARTEA cu ochii în trafic: AFLĂ ce a pățit de a fost transportat la spital

Un bărbat din Botoșani a fost transportat în cursul zilei de ieri la un spital din Bistrița, după ce a fost implicat într-un accident de circulație.

Incidentul s-a petrecut vineri, 18 septembrie 2015, iar în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Bistrița, care în cursul zilei de 17 septembrie, ar fi provocat un accident de circulație după care ar fi părăsit locul producerii evenimentului. În fapt, în timp ce conducea o autoutilitară, pe care se afla o scară, pe DN17, în localitatea Coldău, la plecarea de pe loc, bistrițeanul ar fi acroșat cu scara respectivă un bărbat, de 60 de ani, din județul Botoșani, acesta din urmă fiind transportat la Spitalul orășenesc Beclean pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări ”în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, se arată în comunicatul de presă remis de polițiștii bistrițeni.

 

2:37 pm Sambata, 19 Septembrie, 2015

Adauga un comentariu

Nume (necesar):
Email (nu va fi publicat) (necesar):
Website:
Completati caracterele din imagine in casuta alaturata
Cod de securitate: