Azi la Botosani

Victor le-o trântește jurnaliștilor de la Suceava: Totu-i 100% gata!

Articolul amplu publicat de Monitorul de Suceava pare să fi atins o coardă sensibilă patronului de la firma Victor Construct care a trimis un drept la replică, la fel de amplu, prin care arată că de fapt realitatea din teren ar fi cu totul alta decât ce au titrat ziariștii suceveni. Redăm dreptul la replică cerut de Victor Mihalachi în județul vecin:

Societatea SC Victor Construct SRL dispune de resursele necesare pentru finalizarea tuturor proiectelor în care este implicată
Având în vedere articolul apărut în data de 11.09.2015 „Lucrări nerealizate, abateri de la proiect şi lipsă de personal, ingredientele pe care Victor Construct le oferă sucevenilor”, subscrisa SC Victor Construct SRL Botoşani, reprezentată prin dl Mihalachi Victor administrator unic, vă rugăm ca în următorul număr, care va apărea în data de 15.09.2015, să corectaţi greşelile şi erorile din cadrul articolului prin care se aduc la cunoştinţă cititorilor afirmaţii total neadevărate, în totală neconcordanţă cu situaţia din teren, infirmate după cum urmează:
 
1) Proiectul de execuţie pe Strada Plevnei este finalizat în proporţie de 100%
- Proiectul de execuţie pe Strada Cuza Vodă este finalizat în proporţie de 100%
- Proiectul de execuţie pe Strada George Enescu este finalizat în proporţie de 100%
- Proiectul de execuţie pe Strada Mihai Eminescu este finalizat în proporţie de 100%
- Proiectul de execuţie pe Strada Mărăşti este finalizat în proporţie de 100%
- Proiectul de execuţie pe Strada Calea Unirii este finalizat în proporţie de 100%
- Proiectul de execuţie pe Strada Universităţii este finalizat în proporţie de 100%
- Proiectul de execuţie pe Strada Grigore Alexandru Ghica este finalizat în proporţie de 90%
- Proiectul de execuţie pe Strada Cernăuţi este finalizat în proporţie de 50%
- Proiectul de execuţie pe Strada Traian Vuia este finalizat în proporţie de 15%
 
Prin paragraful prezentat de dumneavoastră induceţi falsa idee că cei 61 de muncitori trebuie să demareze reabilitarea străzilor enunţate de dumneavoastră, iar realitatea din teren infirmă aceste lucruri, putându-se constata faptul că 6 străzi din 10 cuprinse în acest proiect sunt reabilitate în proporţie de 100%, o a 7-a stradă este finalizată în proporţie de 90%, urmând ca până la terminarea proiectului să fie finalizate şi celelalte 2 străzi (Cernăuţi şi Traian Vuia).
 
2) Societatea S.C. Victor Construct S.R.L. dispune de resursele necesare pentru finalizarea tuturor proiectelor în care este implicată.
3) În cadrul întregului articol aţi prezentat informaţii false fără a vă fi informat în prealabil asupra stării de fapt şi a stadiului fizic a Proiectului executat. Referitor la ridicarea Podului Cernăuţi şi la schimbarea aparatelor de reazem vă facem cunoscute următoarele aspecte:
- În data de 20 August 2015 s-a finalizat operaţiunea de ridicare a Podului de pe Strada Cernăuţi, ce a presupus următoarele operaţiuni tehnologice de înaltă precizie ce sunt finalizate:
- executarea schelelor mobile pentru accesul la bancheta cuzineţilor în vederea montării preselor hidraulice de înaltă performanta tehnică;
În concluzie, operaţiunile de schimbare a celor 32 de aparate de reazem din neopren a fost finalizată în proporţie de 100%, respectând prevederile Proiectului Tehnic şi ale Normativelor aflate în vigoare. Operaţiunile au fost verificate şi confirmate de către Beneficiar prin Dirigintele de Şantier.

 

9:29 pm Marti, 15 Septembrie, 2015
Te-ar mai putea interesa si:  Victor ConstructVictor Mihalachilucrari la Suceavavictor lucrari

2 Comentarii la “Victor le-o trântește jurnaliștilor de la Suceava: Totu-i 100% gata! ”

  1. stan spune:

    Dupa mintea lui victoras si primaverii al nostru e 100% gata "de zile" , teatrul 90% ca nu e daramat , iar la cornisa daca ploua mai mult se poate face baie in gropile neterminate ...portariuc pune casca si vorbeste cu victoras ca de la casca la casca

  2. geo spune:

    Am fost săptămâna trecută la Suceava, Pe Enescu și Mărăști trotuarele nu sunt gata, Nu sunt puse pavele pe o lăţime de 30cm de-a lungul bordurilor, chiar m-am mirat că așa ceva nu am văzut până acum.

Adauga un comentariu

Nume (necesar):
Email (nu va fi publicat) (necesar):
Website:
Completati caracterele din imagine in casuta alaturata
Cod de securitate: