Azi la Botosani

Țurcanu le ”plânge de milă” salariaților de la Apă care lucrează pe fonduri europene

Președintele Consiliului Județean a participat miercuri, 9 aprilie 2014 la o ședință la sediul operatorului de apă Nova Apaserv unde au fost luate în discuție mai multe aspecte, cele mai importante fiind privitoare la implementarea proiectelor europene.

Florin Țurcanu a spus că a avut mai multe cerințe către șefii de la compania de apă.

”I-am atenționat și în același timp i-am și rugat să se gândească în fiecare minut prin ceea ce fac ei și nu aduc o imagine negativă unității în care lucrează pentru că legislația este aceeași pentru toți. Dacă vreodată consideră că cineva a făcut sau face presiuni ca să nu respecte legea, oricând poate veni să mă informeze. Și i-am rugat să facă toate demersurile ca să nu ajungă în situația ca în 2015 să nu putem implementa toate proiectele”, a declarat Florin Țurcanu, președintele CJ.

Șeful județului a mai explicat că a cerut acordarea unei atenții sporite programelor derulate cu bani europeni și care constituie motiv de declarații politice în rândul politicienilor de la alte partide.

”Foarte mulți politicieni transformă acest program într-o chestiune politică. Eu nu am nici o implicare acolo, doar am asigurat cofinanțarea, mai departe nu e treaba mea. Dar în continuare vom ține ședințe pentru a și care stadiul de implementare a programelor”, a mai spus Țurcanu.


În continuare, președintele CJ a primit asigurări că până la finele lunii mai vor fi urcate pe SEAP toate achizițiile publice de la furnizorul județean de apă și totodată a apreciat ca infimă remunerația salariaților care sunt implicați în derularea proiectelor europene.

”Am apreciat că au o leafă destul de mică la responsabilitățile pe care le au, pentru că a face parte dintr-o comisie de licitație și să iei un salariu de 12 milioane pe lună și să ai răspundere de milioane de euro, totuși e cam destul de greu dar asta e meseria, trebuie să și-o facă cu toții cu responsabilitate”, a completat Florin Țurcanu.

Șeful județului susține că alte țări comunitare își plătesc specialiștii în programe europene chiar și cu câteva mii de euro pe lună. (G.E.)

CITEȘTE:

 Drumurile lui Țurcanu blocate în contestații: Asta este bătălia!

3:04 pm Miercuri, 09 Aprilie, 2014
Te-ar mai putea interesa si:  Nova ApaservFlorin TurcanuConsiliul Judeţeanproiecte europene

1 Comentarii la “Țurcanu le ”plânge de milă” salariaților de la Apă care lucrează pe fonduri europene”

  1. sebi spune:

    Nu se mai face pt ca, Cornila a aflat de tepele date altora de ciobanoi si sta acum si se gandeste cum a incasat 1200 pe panourile de 500 si D.N.A si curtea vin pe el.Banutul e la turki.Oare cat mai il lasa DNA sa fure?Se stie tot de la judele,este lista,dar se mai stie de spaga de la electroalfa adusa prin Grigoras de 10 miliarde pt groapa de gunoi;10 miliarde date lui ROXI de VICTOR CONSTRUCT pentru lucrari la Dorohoi,Cosula apartamente cumparate pe numele lui socrelu ANUSCA,VILA LA Tulbureni pe numele ..?SOCRELU.Mercedes pe numele ...Mamaia,ascuns in garaj la Dracsani...complex zootehnic la Dracsani pe numele lui Florea si ABATOR SW 2 MILIOANE DE EURO.DNA A SUPRAVEGHEAT totul prin satelit.Se stie tot sunt multe.REVENIM

Adauga un comentariu

Nume (necesar):
Email (nu va fi publicat) (necesar):
Website:
Completati caracterele din imagine in casuta alaturata
Cod de securitate: